De ce sa alegi o Pilota din puf de gasca

pilota puf gasca

Noptile de iarna friguroase va imbie sa va infofoliti in cele mai moi si caldute asternuturi. Si ce e mai relaxant si mai boem decat un somn linistit sub o pilota din puf de gasca?

Ce proprietati are puful de gasca?

Cea mai importanta caracteristica a unei pilote din puf de gasca este ca mentine temperatura optima pentru organism, contribuind astfel la un somn odihnitor si relaxant. Pentru ca puful este format din multiple fibre moi care pornesc dintr-un punct comun, el are proprietatea de a mentine foarte mult aer intre aceste fibre, ceea ce transforma o pilota intr-o adevarata aeroterma. Mai mult de atat, o pilota din puf de gasca este foarte usoara si nu solicita corpul in timpul somnului.

puf de gasca

De ce sa alegeti o pilota din puf de gasca si nu din pene?

Pentru ca...
- puful este moale, fibrele din care este alcatuit acesta fiind foarte subtiri si pornind dintr-un nucleu foarte mic, in timp ce penele sunt formate din fibre ceva mai groase, infipte intr-o nervura care va poate intepa in timpul somnului, provocand neplaceri;
- puful este mai usor, tocmai pentru ca ii lipseste acea nervura;
- puful este delicat si placut la atingere, datorita pozitionarii tridimensionale a fibrelor din care este alcatuit; spre deosebire de fibrele pufului, cele ale penelor sunt dispuse bidimensional si nu produc acelasi efect cand sunt puse laolalta;
- daca o pilota din puf de gasca da impresia unei mase delicate, una confectionata din pene poate deveni deranjanta daca la strangere cateva pene ies prin invelisul pilotei sau daca nervurile penelor se "lovesc" si incep sa fosneasca noaptea.

La ce trebuie sa fiti atenti cand cumparati o pilota din puf de gasca

Indicele de umplere este un aspect important al unei pilote. Cu cat acesta este mai mare, cu atat incape o cantitate mai mare de puf intr-un gram, iar pilota este mai calduroasa. Pentru perioadele calde se recomanda sa folositi o pilota cu un indice de umplere de maximum 500, aceasta fiind o pilota subtire. Pilotele folosite in sezonul rece ar trebui sa aiba un indice de umplere care sa depaseasca 600.

In magazinele de specialitate puteti gasi si varianta patru anotimpuri, care cuprinde doua pilote. Una dintre ele poate fi mai groasa, ceea ce inseamna ca este destinata sezonului toamna – iarna, iar cealalta poate fi mai subtire, pentru a putea fi folosita primavara si vara. Pentru camerele racoroase sau pentru persoanele friguroase, o pilota de tip patru anotimpuri ofera posibilitatea folosirii ambelor pilote in acelasi timp, intrucat acestea se "unesc" prin capse. Un avantaj al pilotei patru anotimpuri este ca nu trebuie sa investiti decat o singura data si va puteti bucura de un somn linistit pe toata perioada anului.

Un alt aspect la care trebuie sa fiti atenti este ponderea pufului de gasca in totalul materialelor folosite la umplerea pilotei, sau cat la suta din materialul folosit este puf. Astfel, puteti gasi pilote care au un continut de puf de gasca de doar 10%, dar si pilote cu o calitate superioara, umplute in totalitate cu puf de gasca.

Bineinteles ca preturile pilotelor variaza atat in functie de indicele de umplere, cat si de procentul de puf pe care il contine pilota.

Cum aveti grija de pilotele din puf de gasca

Nu este indicat sa spalati astfel de pilote in masina de spalat, pentru ca puful este pretentios si se poate grupa in ghemuri, in cazul in care pilotei ii lipsesc cusaturile specifice, care sa o intareasca si sa "ordoneze" puful. Cel mai bine este sa apelati la curatare chimica, iar astfel pilota va ramane pufoasa si moale. Ba mai mult, pentru a prelungi durata de viata a pilotei, este indicat sa folositi o husa pe care sa o spalati separat.